Primăria Comunei Ploscoș informează cetățenii că Secretariatul General al Guvernului (SGG) organizează o consultare națională privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii.
Scopul acestei inițiative este îmbunătățirea comunicării dintre instituțiile publice și cetățeni, prin utilizarea unui limbaj mai clar, mai accesibil și mai ușor de înțeles.
Prin intermediul unui chestionar online, cetățenii sunt invitați să își exprime opinia cu privire la:
- Dificultățile întâmpinate în înțelegerea documentelor, formularelor și comunicărilor oficiale;
- Claritatea informațiilor publicate pe site-urile instituțiilor publice;
- Modalitățile prin care comunicarea administrației publice poate deveni mai simplă și mai accesibilă.
Chestionarul poate fi completat până la data de 30 noiembrie 2026, accesând următorul link:
https://forms.gle/fpds7gwRNDc677sj7
Răspunsurile vor fi colectate și analizate de Secretariatul General al Guvernului și vor contribui la elaborarea unui ghid pentru simplificarea limbajului utilizat de administrația publică.
Primăria Comunei Ploscoș încurajează cetățenii să participe la această consultare, pentru a contribui la îmbunătățirea comunicării dintre instituțiile publice și comunitate.
PRIMĂRIA COMUNEI PLOSCOȘ
